DISTRIBUIȚI

Echipa naţională de handbal feminin a României a învins ieri, în deplasare la Mogilev, reprezentativa similară a Belarusului, cu scorul de 30-28 (14-13), în penultimul meci din grupa 6 preliminară a Campionatului European din 2014. Marcatoarele echipei antrenate de Gheorghe Tadici au fost Elisei-Ardean 9 goluri, Brădeanu 5g, Nechita 4g, Buceschi 4g, Perianu 3g, Ciuciulete 2g, Oltean 1g, Marin 1g şi Apetrei 1g. Din lotul României nu au făcut parte Oana Manea şi Cristina Neagu, ambele ambele fiind accidentate.Meciul din manșa retur se va disputa duminică la Baia Mare.Din aceeași grupă,Norvegia este calificată la turneul final al CE din acest an încă din luna martie, când a învins echipa României (scor 25-23 şi 30-18) şi echipa din Belarus (33-29 şi 32-24), având 8 puncte în clasament.Pentru al doilea loc din grupă care asigură calificarea, luptă România (care are 2 puncte) şi Belarus (fără niciun punct). La turneul final al CE au mai obţinut calificarea până acum Danemarca, Rusia, Muntenegru, Franţa, plus Ungaria şi Croaţia, care sunt prezente în calitate de naţiuni-gazdă ale competiţiei. CE va avea loc în acest an, în perioada 7-21 decembrie. Tragerea la sorţi a grupelor pentru turneul final este programată în ziua de 19 iunie, la Zagreb.

Discuții

comments