DISTRIBUIȚI

Preşedintele Traian Băsescu a declarat în urmă cu puţin timp, la Palatul Cotroceni, că dacă a existat vreo intervenţie a sa în ancheta care îl vizează pe fratele său, magistraţii să o facă publică.
„Eu cunosc varianta fratelui meu în acest caz încă de anul trecut, a spus preşedintele, dar nu o voi prezenta public pentru că nu cred decât în varianta justiţiei şi NU în cea a fratelui meu.”
„Fratele meu s-a implicat într-o zonă cu oameni în care nu ar fi trebuit să se implice, iar dacă îl pot acuza de ceva îl acuz pentru anturajul în care a intrat.”
Dacă fratele meu a săvârşit ceva ilegal va trebui să răspundă în faţa legii, a conchis şeful statului, în replică la înregistrările apărute aseară la postul de televiziune Antena 3, din care reiese că Mircea Băsescu ar fi primit bani pentru a-l ajuta pe ginerele lui Bercea Mondial să scape de închisoare.

Discuții

comments