DISTRIBUIȚI

În următoarele 24 de ore, în Dobrogea, vremea va fi instabilă şi se vor semnala averse însoţite de descărcări electrice.
Cerul va fi acoperit iar vântul va sufla cu intensitate, mai ales în zona de litoral.
Temperaturile minime de la noapte vor coborî până la 13 grade, iar maximele termice de mâine vor ajunge la 25 de grade Celsius.
Judeţele Constanţa şi Tulcea se vor afla sub atenţionare cod portocaliu de vreme rea (ploi torenţiale şi vânt puternic) din această seară de la ora 21 şi până mâine, 20 iunie, ora 15.

Discuții

comments