DISTRIBUIȚI

Peste trei milioane de copii au intrat în vacanţa mare, iar părinţii îşi fac deja calcule privind locurile cele mai potrivite unde îşi vor petrece timpul liber.
Destinaţiile preferate de familii sunt cele din apropierea litoralului, fie că vorbim de turismul intern sau extern, potrivit unei măsurători făcute de o agenţie de turism.

Românii cheltuiesc în medie pentru vacanţele la mare, în ţară, între 370 şi 470 de euro de familie, în timp ce pentru destinaţiile din străinătate alocă de două ori mai mulţ, precizează aceeaşi sursă.

Tendinţele din anii trecuţi arată că majoritatea familiilor cu copii de până în 5 ani preferă să meargă pe litoralul românesc, iar restul aleg destinaţii externe ca Bulgaria, Turcia, Grecia sau Spania.
Staţiunea Mamaia se află în topul preferinţelor românilor pentru turismul intern de vară.

Discuții

comments