DISTRIBUIȚI

Mircea Băsescu nu a beneficiat de protecţie fizică sau informativă din partea Serviciului de Protecţie şi Pază pentru că este rudă de gradul doi cu şeful statului.

Este concluzia raportului SPP referitor la cazul Anghel Sandu – Mircea Băsescu.

Preşedintele Comisiei, Corneliu Dobriţoiu, spune că documentul răspunde „concis şi la obiect” cu privire la responsabilităţile legale ale SPP, care are obligaţia de a asigura protecţia demnitarilor şi a rudelor de gradul întâi ale acestora.

Raportul SPP a fost cerut de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi trebuia să evidenţieze dacă preşedintele Traian Băsescu a fost sau nu informat despre activităţile ilegale ale lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

Scandalul de trafic de influenţă în care a fost arestat fratale şefului statului continuă zilele acestea cu noi acuzaţii.

De această dată, ele vin din partea afaceristului Marian Căpăţână, care a intermediat banii către Mircea Băsescu.

Marian Căpăţână le-a declarat judecătorilor că fiul lui Bercea Mondial i-a spus că Dan Voiculescu le-a oferit un milion de euro pentru a-l târî în acest scandal şi pe preşedintele Traian Băsescu.

 

Discuții

comments