DISTRIBUIȚI

Majoritatea recifelor de corali din Caraibe ar putea dispărea în 20 de ani îndeosebi din cauza pescuitului excesiv al peștilor-papagal care mănâncă algele ce invadează coralii și a dispariției aricilor de mare, au avertizat miercuri ONU și UICN, potrivit AGERPRES.
În prezent mai există doar a șasea parte din coralii din trecut, arată un studiu publicat de programul Națiunilor Unite pentru Mediu (PNUE) și Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (UICN), preluat de AFP. Potrivit studiului, peste 50% din suprafața ocupată de coralii din Caraibe au dispărut din 1970. ‘Recifele de corali din Caraibe au înregistrat pierderi masive de la începutul anilor 1980 din cauza activităților umane’, scriu experții, menționând printre acestea creșterea demografică, pescuitul excesiv și poluarea coastelor.
Schimbările climatice au fost considerate multă vreme principalul responsabil de degradarea coralilor. Chiar dacă rămâne o ‘amenințare serioasă’ pentru că favorizează acidifierea oceanelor și albirea coralilor — fenomene care duc la încetinirea sau oprirea creșterii recifelor—, experții nu mai sunt de aceeași părere. În raport se arată că dispariția aproape totală a peștilor-papagal, pescuiți în exces în ultimele decenii, și a aricilor de mare, morți în masă în 1983 în urma unei boli necunoscute, este principala cauză a declinului coralilor din Caraibe. Peștii-papagal și aricii de mare se hrănesc cu algele care invadează coralii.

Discuții

comments