DISTRIBUIȚI

Deoarece sezonul estival presupune un număr mai mare de turişti, iar posibilitatea ca evenimente neplăcute să aibă loc, aceste, autorităţile desfăşoară mai multe activităţi de prevenire. Astfel, cadrele Inspecției de Prevenire desfăşoară, în această perioadă, activităţi de îndrumare şi control la unităţile turism, agrement şi alimentaţie publică, pentru ca în cazul apariției unor situații de urgență să fie luate toate măsurile de protecție a vieții și bunurilor cetățenilor, respectiv limitarea posibilelor efecte ale unui eventual incendiu.
Recomandările pompierilor pentru turişti sunt următoarele:
• din primele momente ale cazării, identificaţi căile de acces şi evacuare în caz de incendiu;
• în spaţiile de cazare, nu folosiţi consumatori electrici cu improvizaţii;
• nu fumaţi în spaţiile de cazare;
• instalaţi corturile şi parcaţi maşinile numai în locurile special amenajate;
• curăţaţi vegetaţia în spaţiile unde aprindeţi focul pentru grătare, dar nu la mai puţin de 100 m de pădure;
• nu lasaţi nesupravegheat focul; stingeţi jarul rămas în urma acestuia şi pentru mai multă siguranţă acoperiţi-l cu pământ;
• evitaţi aruncarea la întâmplare a ţigărilor aprinse, a jarului nestins, ori a cenuşei;
• nu lăsaţi copiii să se joace cu focul;
• anuntaţi în cel mai scurt timp incendiile pe care le observaţi prin sistemul unic de urgenţă 112.

Discuții

comments