DISTRIBUIȚI

Actorul american Christopher Atkins, cunoscut încă din tinerețe, din celebrul film „Laguna albastră”, ajunge, astăzi, în România, la București, unde va susține o conferință de presă. Artistul vine apoi pe litoral, la invitația preşedintelui Superkombat, Eduard Irimia, care îşi va serba ziua de naştere.
Actorul este încântat de faptul că are ocazia să descopere România, venind aici în premieră. „Abia aştept să ajung în România, sunt chiar încântat, mai ales că l-am interpretat pe Dracula, despre care ştiu că îşi are originile aici. Acum câţiva ani, chiar am jucat într-un film alături de mai mulţi actori români, printre care şi Monica Bârlădeanu. Şi bineînţeles că am auzit de Nadia Comăneci, Hagi şi Năstase. Fiind fan al sporturilor de contact, am început să urmăresc galele Superkombat, aşa că mă onorează invitaţia lui Eduard”, a declarat vedeta de la Hollywood.
Christopher Atkins va fi cazat la același hotel la care a înnoptat și Nicolas Cage în iarnă, Iaki, unde în această seară, după ora 20.00, va participa la petrecerea Havana, în cadrul căreia va asista, împreună cu Irimia, la o prezentare de modă semnată Cătălin Botezatu. Sâmbătă, la ora 12.00, Irimia şi Atkins vor pleca de la debarcader către insula Ovidiu, unde vor petrece în stil tradiţional românesc

Discuții

comments