DISTRIBUIȚI

Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au făcut astăzi, o serie de controale la agenţii economici din sudul litoralului.
Verificările s-au axat pe shaormeriile şi agenţii economici care vindeau produse din peşte, iar la trei dintre acestea au fost găsite nereguli.
Inspectorii au găsit la unul dintre agenţii economici castraveţi muraţi mucegăiţi care urmau să ajungă în shaorma turiştilor.
De asemenea, uleiul folosit la prăjirea cartofilor sau a peştelui nu era schimbat de o săptămână.
În alte cazuri, sosurile, brânzeturile şi smântâna erau depozitate la temperaturi de 25 de grade, pentru acestea fiind admisă o temperatură de maximum 7 grade.
OPC informează că verificările vor continua şi la parcurile de distracţie şi la unităţile de cazare de pe tot litoralul.

Discuții

comments