DISTRIBUIȚI

Singurele locuri autorizate pentru îmbăiere în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării sunt lacul Ciuperca din municipiul Tulcea şi Gura Portiţei, Jurilovca, anunţă Direcţia de Sănătate Publică după prelevările bilunare de probe şi din apa Mării Negre de la Sulina şi Sfântu Gheorghe.
Directorul DSP, Laurenţia Militaru le recomandă persoanelor care îşi vor petrece concediul în Delta Dunării în sezonul estival să nu se îmbăieze în lacurile şi canalele neautorizate din Rezervaţie deoarece prin apă se pot transmite boli infecţioase.
Purtarea unor veşminte din ţesături naturale, răcoroase, a pălăriilor sau a şepcilor în zilele călduroase, evitarea expunerii la soare în intervalul orar 11.00 – 17.00 şi folosirea unor substanţe împotriva ţânţarilor sunt alte recomandări ale DSP Tulcea pentru turiştii care vor vizita Delta.

Discuții

comments