DISTRIBUIȚI

Doi bărbaţi bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt prin folosirea de dispozitive electronice de bruiaj au fost prinşi de poliţiştii din Mamaia.
La sediul Biroului de Poliţie pentru Staţiunea Mamaia s-a prezentat ieri, 17 iulie, la ora 19.00, un turist, în vârstă de 34 de ani, din municipiul Bucureşti, care a sesizat faptul că, şi-a găsit autovehiculul de teren, ce se afla parcat în zona de nord a staţiunii, dezasigurat, iar din interior reclamă lipsa unei sume de bani.
Poliţiştii formaţiunii Investigaţii Criminale din staţiune au reuşit în scurt timp de la sesizare, depistarea şi identificarea a doi bărbaţi, cu vârste de 35 de ani, respectiv 40 de ani, ambii din judeţul Arad, bănuiţi de comiterea faptei.
În autovehiculul cu care cei doi se deplasau, au fost descoperite 3 dispozitive electronice, pe care aceştia le foloseau pentru a bruia sistemele de asigurare ale altor autovehicule.
În urma cercetărilor şi activităţilor procedurale desfăşurate, s-a stabilit că bănuiţii au sustras, din autovehiculul mai sus menţionat, sumele de 10.000 de lei şi 1.500 de euro, prejudiciu recuperat în totalitate.

Discuții

comments