DISTRIBUIȚI

Mihai Câmpineanu, membru al formaţiei Şuie Paparude, care a fost operat anul trecut după un infarct miocardic, a fost supus unei intervenţii de bypass coronarian, miercuri, la Spitalul Monza din Bucureşti, operaţie finalizată cu succes. Potrivit unui anunţ publicat pe pagina oficială de Facebook a formaţiei, „pentru a se putea reface complet, Michi avea nevoie de o nouă intervenţie care s-a putut efectua săptămâna aceasta, fără să existe o programare într-un timp rezonabil pentru acest lucru”. „Astfel, în cursul zilei de miercuri, 16 iulie, Michi a fost operat la Spitalul Monza din Bucureşti, centru specializat pe probleme cardiovasculare”, mai precizează trupa.
Şuie Paparude a anunţat că programul trupei pe luna august rămâne neschimbat.

Discuții

comments