DISTRIBUIȚI

Peste 700 de oameni au murit în patru catastrofe aviatice de la începutul anului.

        Numărul victimelor din accidentele aviatice a crescut de 3 ori în doar 5 luni faţă de întreg anul 2013.

        De altfel, anul trecut a fost cel mai sigur din istoria aviaţiei civile, cu 200 de victime la peste 3 miliarde de pasageri.

        În plus, Europa a fost cel mai sigur continent, cele 32 de companii aeriene nefiind implicate în niciun accident, deşi au avut peste 6 milioane de zboruri care au dus la destinaţie peste 800 de milioane de călători.

        În 2014, în schimb, din martie şi până în prezent au avut loc patru catastrofe aviatice în care şi-au pierdut viaţa peste 700 de oameni, cea mai neagră lună fiind iulie, cu peste 450 de morţi.

       În pofida acestor tragedii, experţii în aviaţie spun că avionul rămâne cel mai rapid şi mai sigur mijloc de transport.

Discuții

comments