DISTRIBUIȚI

Bilanţul de până acum al inundaţiilor din sud-vestul ţării este tragic: 2 persoane au murit luate de viitură în Argeş, alte două din Vâlcea sunt în continuare căutate, zeci de persoane au fost salvate în ultimul moment şi peste 500 de oameni au fost evacuaţi din zonele cele mai afectate de inundaţii, Novaci, din judeţul Gorj, şi Vaideeni, Vâlcea.

Numeroase drumuri, gospodării şi sute de hectare de teren acoperite de ape, cea mai dificilă situaţie fiind în judeţul Vâlcea.

Aici, peste 100 de case au fost complet distruse de inundaţii, iar locuitorii din trei sate sunt izolaţi, după ce drumul comunal a fost închis.

În plus, municipiul Petroşani şi o parte a oraşului Petrila au rămas în această dimineaţă fără apă potabilă.

Din cauza viiturilor, pârâurile captate au adus aluviuni, iar cele două staţii automate de tratare a apei n-au mai făcut faţă şi s-au oprit.

Potrivit Administraţiei Naţionale ‘Apele Române’, în ultimele zile, în judeţele Gorj, Vâlcea, Argeş şi Teleorman, s-au înregistrat precipitaţii cumulate de peste 180 de l/mp, cu o probabilitate de revenire odată la 100 de ani.

Discuții

comments