DISTRIBUIȚI

Cele patru capodopere ale Constantin Brancuşi au istoria lor, care începe în anul1935. Atunci sculptorul a primit, cu mare bucurie, comanda din partea Ligii femeilor gorjene de a realiza un monument dedicat eroilor care au căzut în primul război mondial, în special eroilor gorjeni, care au apărat oraşul Târgu-Jiu. A prezentat o schiţă Ligii femeilor gorjene, ce reprezenta un stâlp de pridvor ţărănesc pe locul vechiului Târg al fânului.

Acesta a fost începutul.

A proiectat şi a construit Ansamblul sculptural Constantin Brâncuși de la Târgu- Jiu, cunoscut și sub numele de Ansamblul monumental „Calea Eroilor”.
Aşa s-au născut Coloana fără sfârşit, Masa tăcerii, Poarta sărutului și Aleea scaunelor.
Coloana fără sfârşit a fost de fapt Coloana recunoştinţei fără sfârşit sau Coloana infinită, Poarta sărutului era Portalul din piatră, un fel de arc de triumf.
Artistul nu a vrut sa dea nişte reţete de interpretare a operelor sale, spunând “Priviţi lucrările mele pâna le veţi vedea!”

Cele patru componente sculpturale — Masa tăcerii, Aleea scaunelor, Poarta sărutului și Coloana fără sfârșit — sunt dispuse pe aceeași axă, orientată de la apus spre răsărit, cu o lungime de 1275 de metri.

Masa tăcerii, lucrată în calcar, reprezintă masa dinaintea confruntării cu bătălia la care urmează să participe combatanții, iar Timpul este dispus în clepsidrele-scaune care-l măsoară

Aleea scaunelor este compusă din două bănci de piatră și scaune din piatră, dispuse de o parte și de alta a aleii în grupuri de câte trei.

Poarta sărutului, construită din travertin, este poarta prin care se face trecerea spre o altă viață. Motivul sărutului, prezent pe stâlpii porții, ar putea fi interpretat și ca ochii care privesc spre interior.

Coloana fără sfârșit, sau a „sacrificiului infinit”este considerată punctul de vârf al artei moderne. Înaltă de 29,33 metri, este constituită din 16 module romboidale din fontă.

Discuții

comments