DISTRIBUIȚI

Mai multe persoane au venit, ieri, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa, cu intenția de a-și recupera banii pe biletele achiziționate pentru concertul pe care Julio Iglesias trebuia să-l susțină la malul mării, pe 19 iulie, dar care a fost anulat, din motive tehnice. Din păcate, ei nu au primit contravaloarea biletelor, dar sunt așteptați, astăzi, la sediul Casei de Cultură, pentru a-și primi banii.
Organizatorii turneului lui Iglesias în România, care a cuprins două spectacole, la Galaţi şi Bucureşti, anunţau, luna trecută, că „deţinătorii biletelor pentru concertul anulat îşi vor putea recupera contravaloarea acestora în perioada 1 august – 1 septembrie 2014, de la casa de bilete a Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanţa şi de la stand-ul Vreau Bilet din Unirea Shopping Center Bucureşti”. Tichetele aveau prețuri cuprinse între 115 şi 285 lei.

Discuții

comments