DISTRIBUIȚI

Simona Halep o va întâlni, joi, în optimile de finală ale turneului WTA Premier5 de la Cincinnati pe cehoiaca Lucie Safarova, numărul 17 mondial. Meciul se va disputa joi noapte spre vineri.
Safarova, semifinalistă anul acesta la Wimbledon a eliminat-o în această seară pe jucătoarea din Kazahstan, Zarina Diyas, scor 6-4, 6-2.
Halep şi Safarova s-au întâlnit de trei ori până acum, conform dolce-sport.ro, scorul fiind de 2-1 în favoarea româncei. Ultima lor partidă a avut loc în turul al doilea al turneului de la Indian Wells, când Halep a câştigat, cu scorul 6-2, 4-6, 6-4. Tot în trei seturi şi tot în favoarea actualei ocupante a locului 2 WTA s-a încheiat şi partida din 2013, din semifinalele turneului de la Nurnberg, scor 6-3, 0-6, 6-2.
Singura victorie a sportivei din Cehia a fost înregistrată în 2011, în turul doi al turneului de la Toronto, scor 6-2, 6-4.

Discuții

comments