DISTRIBUIȚI

Vasul Rainbow Warrior ancorează vineri, 15 august în portul comercial, Constanţa, poarta 1, dana RORO3, la ora 7 dimineaţa.
Rainbow Warrior este un vas construit special pentru Greenpeace, în 2011 și este unul dintre cele mai ecologice vase din lume, folosind energie regenerabilă și tehnologii de eficientizare a energiei.
În perioada 16-18 august, Greenpeace va organiza evenimente pentru promovarea energiei regenerabile în detrimentul surselor pe bază de combustibili fosili și energie nucleară, în contextul schimbărilor climatice.
Vasul va fi deschis publicului începând cu data de 16 august, în intervalul orar 10.00-18.00, în data de 18 august, vasul este deschis doar până la 16.30 (intrarea ultimului grup de vizitatori).
Vizita Rainbow Warrior în România face parte din campania Greenpeace România de a încuraja formele alternative de energie și de a lupta împotriva utilizării energiilor convenționale, poluante și costisitoare, precum energia pe bază de cărbune, energie nucleară și gaze de șist, acestea din urmă reprezentând o nouă amenințare pentru zonele care au fost concensionate deja printre care se numără și litoralul românesc.

Discuții

comments