DISTRIBUIȚI

Guvernul a adoptat, în şedinţa de astăzi, cele două proiecte de lege privind amnistia fiscală în cazul persoanelor ale căror pensii au fost greşit calculate şi al mamelor care au obţinut venituri şi din alte surse decât indemnizaţia pentru creşterea copilului. Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a precizat că măsurile nu se vor aplica persoanelor care au utilizat acte false sau care au un debit constituit din culpa exclusivă a acestora.

Executivul analizează şi posibilitatea reintroducerii, de anul viitor, a pensiilor speciale pentru categorii precum aviatorii, grefierii sau diplomaţii, potrivit unor surse guvernamentale.

 

Discuții

comments