DISTRIBUIȚI

Actorul american Robin Williams a fost înmormântat în cadrul unei ceremonii funerare discrete ce a avut loc duminică în oraşul San Francisco, informează contactmusic.com.
Viaţa celebrului actor american, care s-a sinucis săptămâna trecută în reşedinţa lui din Marin County, California, a fost celebrată la Glode Memorial Church, relatează contactmusic.com.
Slujba funerară s-a derulat fără incidente, deşi membrii Bisericii Baptiste Westboro (Westboro Baptist Church) au ameninţat că vor organiza un protest în faţa acelei biserici, întrucât Robin Williams era un susţinător al drepturilor persoanelor gay şi interpretase rolul unui homosexual în filmul „Cabaret în familie/ The Birdcage”.
Starul american a fost găsit decedat luni, la vârsta de 63 de ani, în reşedinţa sa din California. Autorităţile americane au anunţat marţi că actorul s-a sinucis, spânzurându-se cu o curea. Anchetatorii au găsit tăieturi pe încheietura mâinii stângi a actorului, iar un briceag era în apropierea cadavrului. Pe vârful briceagului erau urme care par a fi de sânge uscat, astfel că vor fi efectuate analize suplimentare pentru a se stabili compoziţia substanţei depistate.

Discuții

comments