DISTRIBUIȚI

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a spus, marţi, că la ultima ediţie din acest sezon a carnavalului de la Mamaia, care va avea loc la sfârşitul lunii august, când îl va întruchipa pe faraonul Ramses, va ieşi dintr-un sarcofag gol, după ce va fi invocat de un mag.
La carnavalul din 30 august, Radu Mazăre îl va întruchipa pe faraonul Ramses al III-lea al Egiptului, iar în timpul spectacolului primarul Constanţei îşi va face apariţia dintr-un sarcofag, după ce va fi invocat de un mag.
”O să fie un sarcofag gol, prezentat pe scenă, după care o să se închidă, o să iasă fum din sarcofag şi o să apară faraonul. Iar magul meu o să apară din foc”, a spus Radu Mazăre, marţi.
Pe scena amenajată în piaţeta Cazino din mijlocul staţiunii Mamaia vor fi aduse pentru acest spectacol şi animale de la un circ ambulant – lei, pitoni, dar şi un aligator de trei metri.
La carnavalul de la Mamaia, primarul Constanţei i-a interpretat, în acest sezon estival, pe împăratul roman Cezar şi pe domnitorul Ştefan cel Mare.

Discuții

comments