DISTRIBUIȚI

Papa Francisc a estimat că mai are de trăit doi sau trei ani, precizând că ar putea demisiona dacă nu va mai avea forța de a continua să-și exercite funcția. În vârstă de 77 ani, Papa a vorbit în timpul unei conferințe de presă despre perspectiva morții sale. ”O văd ca pe o generozitate a poporului lui Dumnezeu. În interior, încerc să mă gândesc la păcatele mele, la greşelile mele, pentru a nu deveni mândru. Pentru că, ştiu, acest lucru va dura puţin. Doi sau trei ani. Şi apoi, în Casa Tatălui!”, a declarat el. Jorge Bergoglio a afirmat că trăieşte această popularitate mai natural decât la început, deoarece, iniţial, aceasta îl speria un pic. Dacă până în prezent nu a vorbit în public despre moartea sa, Papa le-a mărturisit apropiaţilor săi că el crede că mai are doar câţiva ani de trăit, potrivit unei surse de la Vatican. Francisc a menţionat încă o dată eventualitatea unei demisii în cazul în care nu se va simţi capabil să îşi mai asume funcţiile.

Discuții

comments