DISTRIBUIȚI

Diplomaţii americani nu mai au dreptul, de joi, de a-şi vărsa o găleată de apă în cap, provocare extinsă la nivel mondial graţie Internetului şi care urmăreşte să strângă donaţii pentru o asociaţie umanitară.
„Ice Bucket Challenge”, devenit un fenomen mondial graţie reţelelor de socializare, constă în vărsarea unei găleţi cu apă în cap sau o donaţie, deseori amândouă, către asociaţia ALS, care luptă împotriva bolii Charcot – cunoscută şi sub numele de boala Lou Gehrig sau scleroza laterală amiotrofică – o boală neurodegenerativă.
Numeroase celebrităţi, de la fostul preşedinte George w. Bush până la cântăreţul Justin Bieber şi fondatoruil Microsoft Bill Gates, au acceptat provocarea pentru această cauză.
Dar Departamentul de Stat american a emis o telegramă internă care le interzice diplomaţilor de rang înalt să participe la „Provocarea găleţii cu gheaţă”, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a departamentului, Marie Harf.
„Normele etice ale guvernului federal ne împiedică să ne folosim de funcţiile publice, ca cele de ambasadori, pentru beneficii private, chiar dacă este vorba de o cauză nobilă precum aceasta”, a argumentat ea.
Harf a declarat totuşi că speră ca asociaţia ALS să „reuşească” în această „cauză evident foarte importantă”.
Joi, asociaţia a salutat strângerea a 41,8 milioane de dolari din donaţii în perioada 29 iulie – 21 august, faţă de 2,1 milioane de dolari anul trecut în aceeaşi perioadă.

Discuții

comments