DISTRIBUIȚI

Cea de-a treia ediţie a Festivalului Antic Tomis a debutat în forţă, cu reconstituirea luptei dintre daci şi romani, parada costumelor militare, teatrul de păpuşi cu tematică antică, întrecerile de tir cu arcul şi expoziţia de gastronomie antică, totul legându-se într-o amplă lecţie de istorie.

Vizitatorii au fost încântaţi de tot ce-au văzut, însă le-au lipsit farmecul şi autenticitatea decorului de la Edificiul Roman cu Mozaic, locul de desfăşurare a primei ediţii a Festivalului Antic.

Ultima zi a evenimentului din Parcul Tăbăcărie include astăzi ateliere de reconstituire istorică, demonstraţii tactice, antrenamente militare cu public, iar de la ora 17,00, studenţii Facultăţii de Arte a Universităţii „Ovidius” vor prezenta piesa de teatru antic „Electra” de Sofocle.

Evenimentul beneficiază şi de sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Turism, care organizează, împreună cu Asociaţia Litoral-Delta Dunării, conferinţa pe teme de istorie şi turism în Dobrogea.

Participanţii vor avea ocazia de a discuta despre stilul de viaţă din Antichitate şi de a analiza contribuţia patrimoniului istoric al Dobrogei la dezvoltarea turismului în regiune.

Discuții

comments