DISTRIBUIȚI

Revenită pe scenă după o pauză de 35 de ani, artista britanică Kate Bush a stabilit un nou record mondial, devenind prima cântăreaţă din istoria industriei muzicale care este prezentă în topul britanic cu opt albume în acelaşi timp. Două dintre albumele sale sunt prezente în Top 10 şi, în total, opt dintre ele se află în Top 40 din Marea Britanie. Singurii artişti care depăşesc performanţa stabilită de Kate Bush sunt cântăreţul Elvis Presley, care a avut 12 albume în Top 40 după moartea sa, în 1977, şi trupa The Beatles, care a avut 11 albume în Top 40, în anul 2009.
Albumul ”The Whole Story” al cântăreţei Kate Bush se află pe locul al şaselea, iar albumul ”Hounds of Love” ocupă poziţia a noua. Pe locul al 20-lea se află albumul ”50 Words For Snow”, pe locul al 24-lea este ”The Kick Inside”, materialul de debut al artistei britanice, locul al 26-lea este ocupat de ”The Sensual Word”, pe poziţia a 37-a se află albumul ”The Dreaming”, urmat pe locul următor, al 38-lea, de ”Never For Ever”, iar discul ”Lionheart” se află pe poziţia a 40-a. Peste 80.000 de bilete au fost vândute pentru cele 22 de show-uri pe care Kate Bush le susţine în această perioadă în turneul Before the Dawn, la sala Hammersmith Apollo din Londra

Discuții

comments