DISTRIBUIȚI

Cântărețul și compozitorul Gotye, cu trei premii Grammy în palmares, și-a făcut partid politic și intenționează să candideze pentru o funcție în Victoria, Australia. Wally De Backer, mai cunoscut însă dupa numele de scenă, născut în Belgia, dar care trăiește în Australia, și-a numit partidul, în care se află și colegii săi Kris Schroeder și Tim Heath, „Basics Rock’n’Roll Party” (BRRRP). Basistul Schroeder a declarat recent că în Australia „politica pare să aparțină doar elitei”. În plus, a spus acesta, politicienii tind să-și facă din politică o carieră care să țină cât vor trai, neavând, practic, o experiență de viață. „Deciziile nu trebuie luate de aceste elite, poți să fii și muzician” și să faci asta, a mai spus acesta, menționând că el și colegii săi au cu toții studii superioare, așa că nu sunt doar muzicieni. Fără a se apropia de vreo ideologie politică, membrii noului partid s-au arătat interesați de protejarea populației băștinașe și de educație. De fapt, la baza „ideologiei” partidului stau „inovația, educația și Rock ‘n’ Roll-ul”. E nevoie însă ca partidul să aibă 500 de membri înainte ca cineva din rândul său să poată visa la o funcție.

Discuții

comments