DISTRIBUIȚI

Cazinoul din Constanţa ar putea fi reabilitat cu bani guvernamentali, valoarea investiţiei fiind de 10-12 milioane de euro, după care municipalitatea ar urma să decidă care va fi destinaţia acestuia, a anunţat, marţi, primarul Radu Mazăre.
Potrivit lui Mazăre, Cazinoul Constanţa va fi predat din nou către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care îl va repara prin Compania Naţională de Investiţii.
”Sunt în discuţii cu Guvernul, mai exact cu ministrul Administraţiei, ca să predăm iar Cazinoul către Compania de Investiţii, ca să-l repare cu bani guvernamentali şi cred că se va întâmpla chestiunea asta foarte repede pentru că l-aţi auzit şi pe premier declarând că este un deficit foarte redus şi că sunt bani de cheltuit pentru autorităţile locale”, a spus Radu Mazăre.
Întrebat care ar fi suma necesară pentru reabilitarea Cazinoului, primarul a răspuns că investiţia ar fi în jur de 10-12 milioane de euro, după care Primăria va decide destinaţia acestuia. ”Depinde ce vrea populaţia: muzeu, salon de nunţi sau cazinou”, a spus Mazăre.

Discuții

comments