DISTRIBUIȚI

Anul acesta, pe 13 septembrie, de Ziua Pompierilor din România, se împlinesc 166 de ani de la luptele din Dealul Spirii. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” spun că pentru a marca acest moment vor fi organizate mai multe manifestări. Astfel, astăzi, 11 septembrie, în intervalul 10.00 – 13.00, în faţa City Park Mall, va avea loc o expoziţie de tehnică de intervenţie, în care vor fi prezentate: autospeciala pentru salvare de la înălţime, ambulanţa SMURD, autospeciala şi echipamentul scafandrilor de intervenţie, autospeciala CBRN (destinată intervenţiei în cazul accidentelor nucleare, biologice, chimice şi radiologice, pentru decontaminarea personalului de interventie, dar şi a celui afectat), dar şi autospeciala grea pentru descarcerare. În paralel, specialiştii Inspecţiei de Prevenire vor organiza un punct mobil de informare preventivă şi vor distribui pliante cu recomandări pentru prevenirea incendiilor.

Discuții

comments