DISTRIBUIȚI

Cântăreţul britanic David Bowie va fi sărbătorit de municipalitatea din Chicago prin intermediul unei zile oficiale care îi este dedicată (David Bowie Day), ce va fi celebrată în acest an pe 23 septembrie, informează site-ul revistei New Musical Express.
Tot pe 23 septembrie va fi vernisată la Chicago expoziţia retrospectivă „David Bowie Is…”, la Muzeul de Artă Contemporană, iar primarul Rahm Emanuel a declarat acea zi drept sărbătoare oficială dedicată muzicianului britanic.

În decizia oficială a municipalităţii din Chicago, David Bowie este descris ca „o legendă globală de necontestat, cu un catalog muzical ce conţine 26 albume de studio aclamate de criticii de specialitate” şi a cărui „carieră remarcabilă de o jumătate de secol a clădit poduri peste culturi şi religii, transcedând şi întărind muzica, arta, moda, designul şi canoanele teatrale”.

David Bowie va lansa un album Greatest Hits intitulat „Nothing Has Changed”, în noiembrie, care va include însă şi o piesă nouă – „Sue (Or In A Season Of Crime)”.
David Bowie, în vârstă de 67 de ani, este cântăreţ, compozitor, producător şi inginer de sunet şi a câştigat mai multe premii BRIT, MTV Music Video şi Grammy. Activ pe parcursul a cinci decenii pe scena rock ‘n’ roll şi cunoscut prin faptul că-şi reinventează destul de des stilul de a cânta, Bowie este considerat un influent inovator, în special datorită pieselor sale din anii ’70. Bowie s-a inspirat pentru muzica sa dintr-o vastă paletă de forme de artă, filosofie şi literatură. El este, de asemenea, actor de film şi teatru, regizor şi realizator de videoclipuri muzicale. Printre cele mai cunoscute albume ale sale se numără materialele discografice „Space Oddity” (1969), „Ziggy Stardust” (1972), „The Man Who Sold the World” (1970), „Aladdin Sane” (1973), „Station to Station” (1976), „Let’s Dance” (1983), „The Buddha of Suburbia” (1993) şi „Earthling” (1997). Albumele starului britanic s-au vândut în peste 140 de milioane de copii pe plan mondial.

Discuții

comments