DISTRIBUIȚI

Sophia Loren, simbol al cinematografiei italiene, împlineşte sâmbătă 80 de ani, ocazie cu care a lansat o carte autobiografică în care dezvăluie detalii despre începuturile carierei sale şi despre cum a ajuns o femeie bogată, relatează Reuters.
Pentru acest volum de 300 de pagini, intitulat „Yesterday, Today and Tomorrow – My Life”, actriţa a ‘spart’ ceea ce ea a numit ‘cufărul cu amintiri’, pentru a recupera fotografii vechi, scrisori şi note de la alţi artişti, precum Cary Grant Frank Sinatra, Audrey Hepburn, Richard Burton şi, nu în ultimul rând, sufletul pereche italianul Marcello Mastroianni.
Astfel, cartea poate fi considerată o biografie a cinematografiei mondiale din ultimii 60 de ani, detaliind în acelaşi timp viaţa unui copil din flori din sudul Italiei, care a devenit unul dintre cele mai fascinante staruri de film din lume.
 Actriţa descrie şi cele 17 zile pe care le-a petrecut în închisoare în Italia în 1982 pentru că nu şi-a plătit impozitele. La acel momenţ actriţa a dat vina pe contabilul ei.
Titlul cărţii provine de la comedia antologică în trei părţi din 1963 regizată de marele Vittorio De Sica, în care Sophia Loren a jucat trei roluri diferite. Capitolul ‘Mâine’ pare a fi modul actriţei de a spune că nu şi-a încheiat cariera. Ultimul său film – o adaptare a ‘Vocii umane’ a lui Jean Cocteau – a fost lansat în acest an.
Considerată una dintre cele mai frumoase femei din toate timpurile, Sophia Loren îşi menţine eleganţa, farmecul şi frumuseţea şi a primit titlul de  Miss Italia 2014 ad honorem.

Discuții

comments