DISTRIBUIȚI

Sunt momente în viaţa fiecăruia cand vrei să vezi ceva ce nu ai mai văzut, când spiritul de aventură te învinge si porneşti la drum, gândind că merită să încerci. Nu sunt multe locuri care pot să răspundă dorinţei tale de autodepăşire si de a trăi emoţii nebănuite.Transfăgărăşanul poate fi o destinaţie de acest gen ,iar noi vrem să te convingem să nu trebuie să ratezi o asemena provocare.Situat pe Drumul Naţional 7C, traversează Muntii Fagaras, leagă Transilvania de Muntenia, urcând până la altitudinea 2042m şi fiind al doilea drum din Romania ca altitudine, dupa Transalpina. Are o lungime de 92 de kilometri, 27 de viaducte si poduri si un tunel de 887 metri, fiind cel mai lung din tara.

Transfăgărăşanul începe în comuna Bascov, judetul Argeş, de langă oraşul Piteşti, în direcţia oraşului Curtea –de- Argeş, şi se termină la intersecţia cu drumul DN1 între Sibiu si Braşov, în apropierea comunei Cârţişoara, cu o lungime de 151 km. Printre obiectivele turistice se numără Lacul si Cascada Bâlea, Lacul si Barajul Vidraru, Cascada Capra, Masivul si Lacul Capra, Cetatea Poenari. La acestea se adauga Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac, deschis doar pe timpul iernii, masivele si traseele montane din jurul Transfăgărăsanului.
Dacă te hotărăşti să pleci intr-o călătorie care să-ţi pună la încercare toate simţurile este bine săte înarmezi cu răbdare , dar şi cu o atenţie distributivă pentru că ai foarte multe de văzut. Pornind dinspre Curtea –de- Argeş, drumul te poartă, mai întâi la Barajul Vidraru şi pe malul lacului cu acelaşi nume.

Barajul Vidraru
Construcția Barajului Vidraru a durat cinci ani şi jumătate. S-au forat 42 km de galerii subterane, s-au excavat 1.768.000 metri cubi de rocă, din care aproximativ 1 milion de metri cubi în subteran, s-au turnat 930.000 metri cubi de beton, din care 400.000 metri cubi în subteran şi s-au montat 6.300 tone de echipamente electromecanice.
Lacul Vidraru a fost creat tot în 1965 pentru a produce energie electrică. Lacul Vidraru te însoţeşte în călătorie ascunzându-se printre copacii uriaşi şi te invită sa priveşti jocul pe care soarele îl face printre unde .Este foarte greu să alegi încotro să-ţi îndrepţi privirea, dar te ajută curbele în ac de păr care urcă şi tot urcă până când, ajunşi la Lacul Balea , toată această aventură te determină să faci un scurt popas.

Lacul Bâlea este un lac glaciar, format în circ glaciar. Lacul este situat la o altitudine de 2040 de metri, are o lungime de 360 de metri, o suprafaţă de 4,6 hectare şi o adîncime de aproximativ 11 metri. Langă lac se află mai multe cabane; prima cabana a fost ridicată în anul 1904. Un alt loc minunat pe care trebuie sa-l vezi este Cascada Bâlea.
Situată între varfurile Moldoveanu si Negoiu, la peste 1200 de metri altitudine, Cascada Bâlea este cea mai mare cascadă în trepte din România, ce are o cadere de 60 de metri.
Iarna, cand Transfăgărăşanul este închis, accesul la Bâlea Lac se face cu telecabina de la Cabana Bâlea Cascadă. Tot iarna, timp de trei luni, functioneaza Hotelul de Gheaţa de la Bâlea Lac, unul dintre puţinele hoteluri de gheata din Europa de Est. Primul hotel a fost realizat in anul 2006.

În fiecare an, în perioada iulie – octombrie, este deschisă circulaţia publică pe acest drum naţional între localitatea Bascov, judetul Argeşsi km 151+955 intersecţie cu drumul naţional DN1 Brasov – Sibiu, judetul Sibiu. În restul anului, pe acest drum accesul rutier este permis pe versantul sudic doar pâna cel mult la cabana Capra, iar pe cel nordic până la Bâlea-cascadă, deszâpezirea nefiind fiabila în perioada iernii.

Discuții

comments