DISTRIBUIȚI

Doar 20% dintre români pleacă din ţară de Paşti, iar cei mai mulţi aleg destinaţiile externe religioase, Roma, Atena şi Ierusalim fiind printre cele mai căutate.

În Grecia, tarifele pornesc de la 90 de euro pentru trei nopţi de cazare all-inclusive, iar căutat a devenit şi Ciprul, unde pachetul cu 3 nopţi de cazare şi transport cu avionul  porneşte de la 400 de euro.

Cei cu un buget mai generos pot alege Israelul, deşi mai aglomerat şi mai scump: un sejur de 5 nopţi şi transportul cu avionul costă 600 de euro.

Pentru distracţie şi shopping, în top se află Amsterdam şi Dubai, chiar dacă preţurile sunt cu aproape 170% mai mari decât în altă perioadă a anului.

În România, cele mai bine vândute destinaţii de Paşti sunt Bucovina, Maramureşul, Bran-Moeciu şi Valea Prahovei, preţurile fiind cuprinse între 150  şi  1.000 de lei, în funcţie de confort şi zona aleasă.

Discuții

comments