DISTRIBUIȚI

Mai multe bucăţi de recif artificial sunt amplasate sâmbătă  în Marea Neagră.

Biologii spun că în timp acestea vor ajuta la reducerea poluării şi vor atrage din larg din ce în ce mai mulţi peşti, scoici şi alge.

Acţiunea face parte dintr-un proiect mai amplu care îşi propune, printre altele, să cerceteze şi să stabilizeze mediul marin.

Cele opt recife artificiale sunt amplasate astăzi între digul de larg al portului Constanţa şi Cazinou pentru ameliorarea hidrobiologică a bazinului portuar, îmbunătăţirea resurselor de peşte şi sporirea faunei şi florei marine, dar şi pentru divertisment.

Proiectul de „Cercetare şi restaurare a filtrelor esenţiale ale mării, recifele” este o iniţiativă comună transfrontalieră a cinci parteneri din ţările riverane Mării Negre, respectiv Bulgaria, Ucraina, România, Georgia şi Turcia. Recifele artificiale sunt echipamente construite de om amplasate în mod deliberat în mediul marin, acolo unde nu există astfel de structuri naturale.

Obiectivul general al proiectului iniţiat de ONG-ul „Mare Nostrum” este acela de a stabili o platformă de parteneriat pe termen lung pentru activităţi ştiinţifice, tehnice, administrative şi de creştere a conştientizării cu privire la amplasarea recifelor artificiale ca o modalitate de autorestaurare a ecosistemului Mării Negre.

Discuții

comments