DISTRIBUIȚI

Robotul Philae, care a ajuns în noiembrie pe suprafaţa cometei Ciuriumov – Gherasimenko, dar a încetat ulterior să comunice, bateriile sale fiind descărcate, s-a „trezit” şi a contactat Pământul, potrivit unui anunţ făcut, duminică, de Agenţia spaţială europeană (ESA), informează bbc.com.

Pe 12 noiembrie 2014, robotul Philae s-a plasat cu succes pe nucleul cometei Ciurimov-Gherasimenko, realizând astfel o premieră în istoria spaţială, după cum a anunţat atunci ESA.

Micul robot Philae, pasager la bordul sondei spaţiale Rosetta timp de zece ani, a atins suprafaţa cometei Ciuri după o coborâre liberă de şapte ore, la peste 510 milioane de kilometri de Terra.

După câteva „sărituri” pe suprafaţa cometei, Philae a ajuns într-o zonă umbroasă, lucru care a împiedicat panourile solare să încarce bateriile şi să permită robotului să îşi continue munca de cercetare. Astfel, în 15 noiembrie, Philae a început să hiberneze.

De atunci, cometa a început să se apropie de Soare şi Philae a reuşit să îşi încarce bateriile şi să se „trezească”, potrivit BBC.

Pe blogul său, ESA a anunţat că Philae a reuşit să contacteze Pământul, prin intermediul sondei spaţiale Rosetta, pentru 85 de secunde. Acesta este primul contact realizat de Philae de când a intrat în hibernare, în luna noiembrie.

Discuții

comments