Ziua Universală a Iei la Constanța

156
DISTRIBUIȚI

Ziua Universală a Iei va fi sărbătorită pentru al doilea an consecutiv și la Constanţa. Ziua va fi marcată pe 24 iunie, de la ora 17.00, în Piaţa Ovidiu, unde peste o sută de persoane vor purta ia tradițională.

Membrele grupului Şezătoare Constanţa vor purta mai multe modele de ie realizate manual, în cadrul şezătorilor, vor face demonstraţii de cusut şi le vor prezenta participanţilor cămaşa tradiţională dobrogeană.

Programul va mai cuprinde şi expoziţia de fotografie „Sânzienele în Urban”, a grupului Film Photography Constanţa, iar la eveniment vor lua parte și fetele de la SkirtBike Constanța.

La Blouse Roumaine a creat și inițiat Ziua Universală a Iei, pe 24 iunie 2013, odată cu sărbătoarea Sânzienelor și Sfântul Ioan de vară.

Evenimentul s-a bucurat de un succes imens, fiind celebrat, doi ani la rând, pe 6 continente, in peste 50 de țări și 100 de localități din România și din întreaga lume.

Discuții

comments

1 COMENTARIU

Comments are closed.