DISTRIBUIȚI

„Răpirile extraterestre reprezintă cauza dispariţiilor numeroase şi inexplicabile ale unor persoane din oraşul Haskovo şi din împrejurimile acestuia„, susţine ufologul bulgar Ţenko Simeonov.

În ultimele cinci luni, din acest oraş au dispărut fără urmă, 96 de persoane.

Statistica şocantă, anunţată de Ministerul de Interne de la Sofia, i-a umplut de groază pe localnici.

Majoritatea oamenilor cred că de vină pentru transformarea oraşului într-o „gaură neagră” a dispariţiilor misterioase ar fi un criminal în serie. Versiunea unui maniac însetat de sânge este respinsă, însă, de criminalişti. Cu jumătate de gură, unii dintre locuitorii oraşului recunosc că până în prezent, nu există vreo urmă sau o explicaţie logică pentru dispariţia oamenilor.

„Nici nu ar avea cum să existe o explicaţie, atâta timp cât este evident ca nu e vorba despre crime. Toate faptele cazului sugerează că vorbim despre răpiri extraterestre„, susţine cu convingere ufologul bulgar. Cercetător al fenomenelor paranormale, Simeonov a devenit celebru în urmă cu câțiva ani, când a descoperit craniul unei creaturi extraterestre în apropiere de oraşul bulgăresc Asenovgrad.

Potrivit ufologului, dispariţiile misterioase din Haskovo fac parte dintr-un atac masiv al extratereştrilor, la care este supusă Bulgaria de câteva luni. El susţine că primeşte aproape zilnic semnale din partea oamenilor care au devenit victimele acestor răpiri.

Printre aceştia se numără şi un procuror din Sofia.

„În marea majoritate a cazurilor de răpire, procedeul aplicat de extratereştri este acelaşi. Într-o primă fază, este atacată subliminal victima aleasă. Momentul în care are loc atacul este seara, înainte ca aceasta să adoarmă. Prin telepatie, i se transmite sugestia unei temeri puternice, care are drept scop să-i controleze voinţa. Odată ce este controlabilă, victima poate fi obligată fără probleme să-şi părăsească locuinţa. De obicei, după ce ies din case, victimele sunt ‘conduse’ într-un loc pustiu, de unde dispar„, explică Simeonov.

Într-un fel asemănător s-a întâmplat şi cu cea mai recentă „victimă” a dispariţiilor inexplicabile din satul Klokotnița, regiunea Haskovo. În ultimile zile, pensionarul Veselin Kunovski avea un comportament bizar, povestesc sătenii. Ultima dată, bătrânul a fost văzut luni seară, când le-a spus vecinilor că pleacă să culeagă tei şi nu s-a mai întors. Deşi localnicii au apelat la specialişti cu câini dresaţi şi au căutat peste tot prin împrejurimi, bărbatul nu a fost găsit.

„Numărul mare de răpiri extraterestre are legătură cu apropierea unui cataclism biblic, care ameninţă întreaga planetă„, susţine cercetătorul bulgar. Simeonov a aflat detalii despre apropiata Apocalipsă, fiind el însuşi victima unei răpiri extraterestre.

„Cataclismul va distruge o mare parte a pământului. Vor muri mulţi oameni. Vor supravieţui doar cei care vor reuşi să evolueze la un alt nivel energetic. Aceştia au şansa de a dobândi abilități aproape magice„, mai spune ufologul bulgar.

Sursa – rador.ro

Discuții

comments