DISTRIBUIȚI

Piaţa Ovidiu – Constanţa – 24 iunie – ora 17.00.

Sunt coordonatele după care s-au ghidat cei care au vrut să sărbătorească Ziua Universală a iei. Peste 100 de persoane au răspuns apelului lansat pe o reţea de socializare, de a celebra ia românească.

Simona Niculescu, iniţiatoarea evenimentului, ne-a vorbit despre obiectivul acestuia:

Ideea de a promova tradiţiile româneşti este primită cu entuziasm de constănţeni:

Tot de Ziua Universală a Iei, tradiţia şi-a dat mâna şi cu arta fotografică, în cadrul expoziţiei „Sânzienele în urban” – rezultatul unei şedinţe foto cu tinere îmbrăcate în ie sunt menite să arate cât de bine s-a adaptat ia, la peisajul urban, spune Radu Niculescu, iniţiatorul proiectului:

Şi povestea iei continuă şi după 24 iunie, cu ceea ce deocamdată este doar un vis frumos: includerea iei româneşti în patrimoniul UNESCO. A fost lansată o petiţie online, în acest sens. Aproape 10.000 de persoane au semnat până acum.

Discuții

comments