DISTRIBUIȚI

Odată cu deschiderea sezonului estival, când litoralul pare neîncăpător pentru turiştii care sosesc      în număr mare, cu gând de distracţie şi recreere, comercianţii de la malul mării profită de ocazie  şi apelează la diferite metode pentru a atrage cât mai mulţi clienţi.

De multe ori se întâmplă ca de la fiecare restaurant, terasă, tonetă sau tarabă să se audă muzică diversă , la un volum extrem de ridicat, în încercarea de a atrage muşteriii.

Nu doar că melodiile se suprapun foarte deranjant, dar comercianţii obţin exact efectul invers celui dorit : persoanele care urmăresc într-adevăr să se relaxeze, ajung să fugă de astfel de zone atât de obositoare auzului, şi să se refugieze în spaţii mai puţin poluate fonic.

Din nefericire, locurile liniştite au devenit o raritate pe litoral, numărul decibelilor din boxe depăşind limita bunului simţ, în încercarea patronilor de terase de a distrage atenţia clienţilor de la posibilele lipsuri în ceea ce priveşte igiena şi calitatea produselor comercializate.

Acest disconfort auditiv este completat de  strigătele chelnerilor, care aproape te forţează să le treci pragul. Există şi localuri, puţine însă la număr, unde într-adevăr este o plăcere să stai şi în care muzica înnobilează mediul ambiental plăcut. Fiind amplasate în mijlocul agitaţiei produse de comercianţii ”agresivi”, acestea din urmă ajung să treacă, de multe ori, neobservate.

Discuții

comments