DISTRIBUIȚI

Pe stadionul „Callatis” din Mangalia s-au disputat astăzi, finalele Diviziei Naționale de Juniori la rugby sub 18 ani.
Finala a fost una extrem de disputată, echipa Tomitanii Constanța, adjudecându-și titlul național, după ce a învins pe CSO Pantelimon cu 10-6.
Este al treilea an consecutiv, când elevii antrenorilor Cristian Cojocaru și Adrian Tinca, reușesc să câștige titlul de campioni și să demonstreze că la malul mării, rugby-ul are un viitor, nu numai, un trecut.
În finala mică: CSS Bîrlad – Colegiul Tehnic „Dinicu Golescu” București 15-12.
Meciuri de clasament, pentru locurile 5-6: CSS Unirea Iași – LPS Suceava 19-9, pentru locurile 7-8: RCMUV Timișoara – Stejarul Buzău 7-6.

Discuții

comments