DISTRIBUIȚI

În anumite intervale orare, încă se mai formează cozi la podul de la Feteşti, la punctul de trecere cu plată cash.
De aceea, reprezentanţii Companiei naţionale de Autostrăzi, reamintesc şoferilor că taxa de pod se poate plăti şi prin SMS sau în benzinarii.
Ei îi sfătuiesc pe şoferi să folosească aceste variante, deoarece nu vor mai opri pe pod, putând trece pe benzile semnalizate cu mesajul ‘e-Tarif’ cu o viteza de maxim 50 km/h’.
Taxa se poate plăti şi în urmatoarele 24 de ore după trecerea prin punctul de taxare, în una din benzinăriile partenere.

‘Tariful de trecere achitat la distribuitorii autorizati sau prin SMS si care nu a fost utilizat ramâne valabil 12 luni de la data achitarii’, se mentioneaza în comunicat.

Pentru plata prin SMŞ se trimite la 7577 textul care contine numarul de înmatriculare si categoria tarifara corespunzatoare tipului de vehicul (1,2,3 sau 4). Ulterior, se va primi un mesaj prin care se cere sa se confirme achizitia (mesajul va contine informatii detaliate despre achizitie, inclusiv costul total. ‘Pentru confirmarea achizitiei, se trimite la numarul 7577 un mesaj cu textul DA, ulterior primirii mesajului de la pasul 2 în maxim 3 ore. Se va primi un mesaj de confirmare a achizitiei ce va contine seria mesajului, categoria acesteia, numarul de înmatriculare pentru care a fost emis si data la care perioada de valabilitate expira. Utilizatorul nu poate considera tariful achitat daca nu a primit mesajul de confirmare prevazut la pasul 4’, se subliniaza în comunicatul CNADNR.

Discuții

comments