DISTRIBUIȚI

Festivalul Internaţional de Film Independent ‘Anonimul’ revine în Delta Dunării.
Cel mai recent film în regia lui Yorgos Lanthimos, The Lobster, premiat la Cannes, va fi proiectat în premieră în România în deschiderea celei de-a 12-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, luni, 17 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.
În The Lobster, într-un viitor apropiat, în Oraş, oamenii singuri sunt arestaţi şi duşi la Hotel. Ei sunt obligaţi să-şi găsească o pereche în 45 de zile, altfel vor fi transformaţi într-un animal pe care ei şi l-au ales şi vor fi trimişi în Pădure. David evadează de la Hotel în Pădure şi se îndrăgosteşte, deşi acest lucru este interzis.
Colin Farrell şi Rachel Weisz joacă alături de John C. Reilly, Lea Seydoux şi Angeliki Papoulia şi o serie de actori neprofesionişti.
Selectorul Ludmila Cvikova va propune anul acesta 6 titluri pentru Competiţia de Lungmetraj, printre care filmul românesc LUMEA E A MEA, în regia lui Nicolae Constantin Tănase.
Câştigător al Premiului Zilelor Filmului Românesc pentru Debut la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, filmul a fost distins cu Menţiunea specială a secţiunii East of the West la Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary.
O producţie Libra Film şi de Film, filmul îi are în distribuţie pe Ana Maria Guran, Iulia Ciochină, Oana Rusu, Ana Vătămanu, Florin Hriţcu.
Peste 400 de scurtmetraje din 30 de ţări au fost înscrise pentru Competiţia de Scurtmetraj Ficţiune şi Animaţie ANONIMUL 12, selecţia acestora aparţinând criticului de film Irina-Margareta Nistor.
Scurtmetrajele selectate concurează pentru Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj străin, respectiv Cel mai bun scurtmetraj românesc, acordate prin votul publicului.
Fundaţia Anonimul va acordă şi anul acesta Premiul Ovidiu Bose Paştină.
ANONIMUL 12 se va desfăşura în perioada 17- 23 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, fiind organizat de . Fundaţia Anonimul, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Uniunii Cineaştilor din România, Consiliului Judeţean Tulcea şi Institutului Cultural Român.

Discuții

comments