DISTRIBUIȚI

Două tinere artiste din Constanţa vor transforma total unul din vapoarele simbol ale Constanţei, situat la intrarea în oraş dinspre Ovidiu.
Irina Mihaela Mocanu și Sandra Bălășoiu au câştigat concursul de creaţie organizat de primărie şi Policolor, cu proiectul „Marea la răsărit, integrată urban”.
„Am imaginat vaporul ca fiind mai mult decât o pânză care primește o inserție artistică exterioară: el este simbolul mării scos din contextul pentru care a fost creat și care păstrează esența apei imprimată pe „corp. Astfel, vaporul devine un mediu de reflexie a mării prin filtrul geometriei proprii cadrului urban”, a declarat Irina Mihaela Mocanu.
Lucrarea „Marea la răsărit, integrată urban” va fi pusă în practică până la jumătatea lunii august de către artistul câștigător impreună cu o echipă de 20 de voluntari.
Vaporul emblemă va trece printr-o transformare completă și întreaga suprafață de aproape 1.000 de metri pătrați va fi revopsită.
Concursul de creație „Culorile României în Constanța” a demarat în cursul lunii iunie în baza parteneriatului dintre Policolor și Primăria Municipiului Constanța și are ca scop transformarea în exponate de artă urbană a celor cinci vapoare care marchează intrările în oraș.
Câștigătorii concursului vor fi premiați cu suma de 1.000 de euro, iar lucrarea va purta semnătura lor.

Discuții

comments