DISTRIBUIȚI

În spaţiul românesc, căile ferate japoneze reprezintă, fără îndoială, un model de companie feroviară care se deosebeşte radical de CFR-ul autohton, fie numai prin simplul fapt că întârzierile trenurilor totalizează, în decursul unui an, cel mult 1-2 minute. Mai mult: compania cere scuze publicului pentru neplăcerile cauzate, iar managerii demisionează pentru întârzieri de peste 3 minute. Un alt atu important al niponilor este viteza – astfel, nu e o întâmplare că, de curând, în Japonia, a fost atins un nou record: 603 km/h! Un lucru e cert: aceste date nu trebuie în niciun caz să ne mire; ele nu sunt banale coincidenţe, ci rezultat al unei culturi feroviare aparte, care începe în anii ’50 cu un proiect al unui tren care avea să inspire lumea occidentală, denumit Shinkansen.

Importanţa căilor ferate în societatea niponă a fost recunoscută prin crearea, în 1920, a unui Minister al Căilor Ferate, care avea să coordoneze dezvoltarea continuă a reţelei şi creşterea vitezei de circulaţie la 69,6 km/h; mai mult, în 1934, se produc înnoiri tehnologice prin introducerea unor locomotive mai performante. Din aceste considerente, se pare că pentru căile ferate japoneze perioada interbelică a fost o adevărată epocă de aur, iar una dintre figurile marcante ale acesteia a fost ministrul Mitsugu Sengoku, care a rămas anecdotic prin încercarea, reuşită temporar, de a nu mai permite ca parlamentarii să beneficieze de bilete de tren gratuite. În cele din urmă, Dieta japoneză a dat o lege prin care acest drept al parlamentarilor a fost restabilit.

Prima ţară care s-a inspirat de la japonezi a fost Franţa. Puţini oameni cunosc faptul că povestea de succes a TGV-ului francez începe în 1961 prin vizita unui inginer, Hervé Guibert, în Japonia, unde a studiat bunele practici ale acestora în domeniul feroviar. Au mai trecut încă 20 de ani până când, în 1981, avea să fie inaugurată linia de mare viteză Paris-Lyon, care pentru politicieni, însemna, aşa cum aprecia Georges Pompidou, „noua dimensiune a măreţiei tehnicii franceze”. Linii de mare viteză aveau să fie inaugurate, în anii următori, în Germania, Italia, Olanda, Spania, Marea Britanie, Danemarca.

Istoria trenului glonţ a avut la bază comutarea energiilor şi aspiraţiilor poporului japonez de la idealul militar al unei puteri cuceritoare, ideal ce s-a dovedit un fiasco, spre un nou model de afirmare, acela paşnic, ca o putere economică globală, pentru care orice obiect produs în Japonia să simbolizeze un vis al omenirii. Iată de ce trenul glonţ avea să devină un model replicat în întreaga lume occidentală.

SURSA – historia.ro

Discuții

comments