DISTRIBUIȚI

Urmează zile caniculare în Dobrogea, iar temperaturile maxime vor depăşi chiar şi pe litoral 30 de grade Celsius.

Disconfortul termic, provocat şi de umiditatea din aer, este accentuaţ spun meteorologii. În cursul zilei de sâmbătă, 25 iulie, judeţele Tulcea şi Constanţa se află sub cod galben de caniculă.

Temperaturile se vor situa frecvent între 35 şi 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Nivelul radiaţiilor ultraviolete a ajuns la 8, în sudul ţării şi pe litoral. În plus, la mare, ultravioletele sunt amplificate de nisip şi de luciul apei.

Duminică se anunţă a fi o zi de foc, cu maxime termice cuprinse între 31 şi 39 de grade Celsius, iar la noapte minimele nu vor arăta mai puţin de 22 de grade Celsiuş potrivit ANM.

Apa mării are 24 de grade, iar vântul suflă de la slab până la moderat.

Discuții

comments