DISTRIBUIȚI

Pentru această perioadă, meteorologii au anunțat temperaturi caniculare la malul mării. În acest context, autoritățile ar trebui să ia măsuri pentru protejarea populației. Liviu Tramudana, purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța, spune că, în Constanța au fost amenajate puncte de ajutor numai în cluburile de pensionari.

Nici termometrele din oraș nu funcționează în multe zone, iar turiștii nu pot vedea temperatura înregistrată în aer. Unul dintre cele mai vechi ceasuri din Constanța este cel de la Dacia. Oamenii spun că acesta (cunoscut și sub denumirea de „trei ceasuri rele”) trebuie reparat.

Cât despre reparații…mai avem de așteptat. Liviu Tramudana:

„Problema este că încă nu s-a făcut licitația pentru preluarea acestui serviciu de reparare și întreținere.”

O altă problemă este cea a traficului, ceea ce înseamnă nervi întinși la maximum și stres. Comisarul Constantin Bădîngă, șeful Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier Constanța, spune că o vină o au și cei care parchează neregulamentar.

„În situația în care există indicatoare rutiere care interzic oprirea sau staționarea, se ia măsura sancționării conducătorului auto care a făcut această oprire sau staționare.”

Weekend-uri aglomerate vor mai fi până la sfârșitul sezonului estival. Canicula, traficul și parcările neregulamentare vor rămâne motive de stres pentru constănțeni.

 

 

Discuții

comments