DISTRIBUIȚI

Orașul Constanța arată prăfuit! A spus-o primarul interimar Decebal Făgădău, chiar într-o ședință de Consiliu Local Municipal. Însă, pe lângă problema bordurilor, există și cea a parcurilor care nu sunt multe, dar au nevoie de îmbunătățiri. De exemplu, în cel de la Gară, oamenii spun că ar fi fost bine să funcționeze fântâna cinetică.

La jumătatea lunii iulie, purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța anunța că vor fi demarate lucrările de reabilitare a fântânilor din oraș, inclusiv cea de la Gară. Iar în parcul la Casa de Cultură, curățenia lasă de dorit. este părerea constănțenilor, care mai spun că și în cel mai mare parc din Constanța, Tăbăcărie, malul lacului aproape că s-a surpat, iar curățenia lasă de dorit.

Unul dintre monumentele date uitării se află chiar pe malul lacului Tăbăcărie, printre gunoaie. Cunoscut ca Lampa lui Yokohama, monumentul, ridicat în urmă cu mai bine de 30 de ani, reprezintă simbolul prieteniei dintre orașele Constanța și orașul japonez Yokohama.

În schimb, autoritățile spun că municipiul Constanța va avea un nou parc care se va întinde pe o suprafață de 3.500 de metri pătrați și se va afla pe strada Mircea cel Bătrân, în zona Bibliotecii Județene, în perimetrul delimitat de Universitatea Maritimă Constanța și strada Decebal.

Ascultăm mai jos părerile constănțenilor și răspunsurile autorităților:

 

Discuții

comments