DISTRIBUIȚI

Nava elenă HS “RODOS” a acostat miercuri în Dana Pasagere a portului Constanţa pentru a participa la un exerciţiu naval cu Dragorul Maritim 25 “Lt. LUPU DINESCU”. Timp de două zile, se vor desfăşura antrenamente de planificare a operaţiilor şi comunicaţiilor cu marinarii militari români. Vizita navei HS “RODOS” cu un echipaj de 198 de membri, reprezintă şi o escală din cadrul marşului de instrucţie al elevilor Şcolii de Maiştri Militari din Grecia, la bord aflându-se 114 cadeţi.

Ofițerii de comandă ai navei elene au avut întâlniri cu conducerea Comandamentului Flotei şi cu autorităţile locale. Programul echipajului HS “RODOS” cuprinde vizite la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, la Muzeul Marinei Române, precum şi un tur al principalelor obiective turistice din municipiul Constanţa. Nava poate fi vizitată de către populaţia civilă joi, 6 august şi vineri, 7 august, în intervalul orar 16.00 – 18.00.

Nava elenă HS “RODOS” din clasa Jason este o navă de desant maritim cu un deplasament de 4.900 tone, o lungime de 116m, lăţime 15,3m şi pescaj 3.4m. Echipajul permanent este de 116 membrii, iar pe timpul misiunilor la bord se pot îmbarca pâna la 1.200 de militari.

Discuții

comments