DISTRIBUIȚI

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România comunică utilizatorilor drumurilor naționale și autostrăzilor din România că în această perioadă, la trecerile de frontieră spre Bulgaria, poliția de frontieră bulgară, efectuează, de ieri, 08.08 2015, controale amănunțite la toate categoriile de autovehicule, care coroborate cu lucrările de reabilitare la podul peste Dunăre de la Giurgiu generează mărirea timpilor de așteptare la frontieră.

Toți cetățenii români dar și cei francezi sunt verificați, iar datele lor de identitate sunt introduse în baza de date, exact ca înainte de aderarea la Uniunea Europeană. Măsura se aplică în toate punctele de trecere a frontierei din județul Constanța, dar și la Giurgiu. Polițiști bulgari au cerut, sâmbătă, drept de control și pentru persoanele care intră în țara lor.

Autoritățile bulgare au luat decizia fără precedent pentru prinderea unui bărbat suspectat de apartenență la organizația teroristă Statul Islamic. Potrivit unor surse, bărbatul, de cetățenie iraniană, în vârstă de 24 de ani, are acte de identitate emise de autoritățile române. Acesta ar fi însoțit de o femeie 29 de ani de cetățenie franceză.

FOTO – TV Neptun

Discuții

comments