DISTRIBUIȚI

Vacanța e şi pentru citit!

Cel puţin pentru cei peste 5000 de vizitatori care au trecut, până duminică, pragul Târgului GAUDEAMUS Litoral 2015, organizat de Radio România în Mamaia, pe faleza din faţa studioului Radio Vacanţa.

Până luni, 17 august, între 15.00 şi 23.00, turiştii aflaţi pe litoral pot găsi aici bestseller-urile momentului şi cele mai noi titluri la preţuri reduse, expoziţii de fotografie, lansări de carte sau tombole cu premii pentru public.

Astăzi a avut loc extragerea Marelui Premiu al Tombolei GAUDEAMUS, organizată pe baza buletinelor de vot ale publicului.

Acesta este oferit de REGIONAL AIR SERVICES S.R.L – Aeroportul Tuzla şi constă într-un zbor cu durata de 30 de minute deasupra litoralului românesc, de pe Aeroportul Tuzla, pe care câştigătoarea o poate filma şi/sau fotografia.

Scriem „câştigătoarea” pentru că este vorba despre o doamnă – Miruna COBĂLAŞA, de 30 de ani, din Constanţa.

Organizatorii au mai acordat alte 9 premii participanţilor la târg, constând în baterii externe petnru telefoanele mobile, obiecte promoţionale, cărţi, cd-uri, bilete la fil sau circ.

Târgul GAUDEAMUS Litoral, aflat la cea de-a şaptea ediţie, îşi va închide porţile luni, 17 august, iar ceremonia de decernare a premiilor şi închiderea oficială vor avea loc la ora 18.00, în acordurile Fanfarei Forţelor Navale.

Discuții

comments