DISTRIBUIȚI

Peste 100 de ani, nimeni nu va mai înota în apele Italiei și Spaniei.

Turiștii se vor înghesui la Marea Baltică, în Letonia și Estonia, susţin doi cercetători spanioli. Această modificare va fi rezultatul schimbărilor climatice care vor avea loc nu numai în cele două țări, ci şi în întreaga regiune mediteraneană, au avertizat cei doi, adăugând că turiştii vor opta tot mai mult pentru staţiunile de vacanţă din ţările din nordul Europei.

În studiul realizat de Salvador Barrios şi Juan Nicolas Ibanez cu privire la impactul schimbărilor climatice asupra turismului european se subliniază că, începând din anul 2100, creșterea temperaturii în țările mediteraneene europene, în special în Italia și Spania, îi va alunga vara pe turişti de pe plajă.

Toate locurile frumoase din partea de nord a continentului, care astăzi este considerată prea rece, cum ar fi coasta țărilor baltice, ar putea cunoaşte o intensificare puternică a turismului de vară pe litoral, relatează publicaţia „Corriere della Sera” de la Milano.

Cercetătorii spanioli prezic că, de la începutul secolului al XXII-lea, veniturile din turism în țările din jurul Mediteranei încep să se micşoreze cu 0,45% pe an, în timp ce în țările din nordul Europei, vor creşte cu o rată de 0,32 % pe an.

Discuții

comments